marți, 17 februarie 2015

In vizita la Parcul Natural Vacaresti

Activitatea de duminica 15 februarie a avut tema “Observatia in natura”. Vedem multe lucruri, dar cati din noi si observam? La fel cum auzim sunete si cuvinte, dar nu toti ascultam…

Si fiindca invatam cercetasie intr-o poveste, am vrut sa fim la inaltime, asemenea Ciresarilor (calauze), am cautat un echivalent la promontoriul eroilor din Doi ani de vacanta (cutezatori) sau am vrut sa privim din inaltul cerului, prin ochii lui Chil din Cartea Junglei (puii de lup).

Inarmati cu entuziasm, dar si cu aparate foto si binocluri am pornit spre Parcul Natural Vacaresti. Actiunea noastra s-a desfasurat in doua etape.



1. La Centrul de Observare, situat la etajul 17 al unuia din turnurile ansamblului residential Asmita Gardens (multumim domnului Virgil Cioaca – Alpha Bank pentru sprijin).

Ne-am organizat rapid intr-un careu. Dupa o scurta introducere despre cum sa privim cercetaseste aceasta activitate, am avut sansa sa primim informatii de la domnul Dan Barbulescu, directorul Asociatiei Parcul Natural Vacaresti. 
Am ascultat istoria “lacului Vacaresti” – un proiect abandonat dupa 1989. Am aflat apoi ce este un ecosistem, ce inseamna un lant trofic, ce specii de mamifere sau de pasari pot fi intalnite sau ce plante cresc aici. Si care este sezonalitatea in natura, incepand cu vegetatia si terminand cu pasarile, care in majoritatea lor sunt specii migratoare.

A urmat o repriza de observatii pe terasa (organizata pe grupe de varsta si pe patrule), cu luneta sau cu binoclurile. Cei mari au trebuit sa gaseasca pe harta locul unde ne aflam, sa orienteze harta cu busola si sa observe puncte de reper (ex: cursul Dambovitei, perimetrul parcului etc.)

Primii au coborat puii de lup, care au avut parte de o repriza de jocuri.

2. Pe teren, in parcul natural
Dupa ce am urcat taluzul digului, am coborat in interiorul perimetrului, pe fundul fostului lac (a fost umplut o singura data cu apa pompata din Dambovita).

Cei mari au pornit in explorare, marcand pe harti traseul parcurs. 
Am fost incurajati de afirmatia gen. Robert Baden-Powell in Scouting for Boys (1908), gasite in traducerea in limba romana facuta de Ion I. Onu (1915) - “Astazi, multi vanatori de animale prefera sa scoata o fotografie decat sa traga un foc de pusca” (Capitolul V, Cunostiinta animalelor si a naturii, A vedea fara a fi vazut, Cum sa predam stiintele naturale).
Am vanat cu aparatele foto cadre interesante. Vom reface traseul peste 3 luni si vom observa diferentele.

Cei mici s-au oprit pe malul unui lac acoperit de o pojghita subtire de ghiata. Putem sa ne imaginam ca in stuful des la vara vor cuibari multe pasari. Iar cu putin noroc vom putea vedea si o vidra sau o vulpe la vanatoare. Fiecare pui de lup a cules plante pentru a le presa si pune in jurnal. Cele mai bune 3 relatari ale excursiei vor fi premiate.

Am incheiat o activitate inedita, in care, inainte de a merge in explorare, am observat de la mare inaltime terenul. Asteptam primavara si vom reveni cand natura se va dezmorti in aceasta "delta dintre blocuri" - Parcul Natural Vacaresti.

Alin Dimancescu



joi, 12 februarie 2015

Scoala de Iarna - Baia de Fier, 2015

Ziua 1 - sambata, 31 ianuarie
Am plecat din Bucuresti pe o ploaie torentiala. Pe drum insa a iesit soarele si, dupa Ramnicu Valcea, cand am vazut muntii in zare, deja ardeam de nerabdare sa ajungem.
Autocarul ne lasa in centrul localitatii Baia de Fier unde ne asteapta Daniel Dragomir, coordonatorul Grupului de Initiativa “General Dragalina” - Targu Jiu. Ne duce bagajele mai grele cu masina pana la locul de cazare. Noi o luam pe jos cu rucsacii de tura - un drum de vreo 2.5 km pe care il parcurgem in 45 de minute. Facem “jonctiunea” in jurul orei 14 cu grupa de la GI “Dragalina” pe platoul din fata locului de cazare.


Urmeaza impartirea pe camere, instalarea, masa de pranz si apoi toata lumea se aduna pentru Festivitatea de Deschidere.
Acum se prezinta programul si regulamentul Scolii de Iarna de catre Daniel - comandantul taberei si Diana Habuc presedinte ACT-RO.


Se imparte jurnalul de camp cercetasilor.
G.D. Chiriac - co-organizator din partea White Wolf Club Montan - primeste esarfa si tricoul ACT-RO.


Urmeaza impartirea pe patrule si se formeaza patrulele mixte cu cercetasi de la ambele unitati: Trifoiul, Metalistii, Puterea Ardealului si Anonimii.


Incolonati pe patrule, cu totii ne indreptam catre Pestera Muierilor. Aici GD ne prezinta date despre geologia, istoria si fauna pesterii. Ni se readuce aminte ca nu trebuie sa atingem stalactitele sau stalagmitele in formare pentru a nu le distruge. Vedem minunile pesterii si aflam ca a fost folosita ca refugiu de catre femei si copii in vremurile grele (de unde si numele).


Revenim in cabana, luam cina si apoi participam la un atelier de noduri.

sâmbătă, 31 ianuarie 2015

Scoala de Iarna - pui de lup, Cheia, 2015

Ziua 1 - vineri, 23 ianuarie

Orele 16:00, ne intalnim la autogara IDM – Basarab. Cei 12 cercetasi pui de lup (grupa de varsta corespunzatoare claselor I-IV) au fost adusi de parinti sau bunici. Urmeaza sa fie coordonati de cei de cei 2 lideri - Bogdan Codreanu si Alin Dimancescu (Stefania Cioroianu nu a putut sa faca deplasarea din motive medicale, desi si-ar fi dorit mult, felicitari pentru tot ce face ca lider!), ajutati de 2 parinti insotitori – Silvana N. si Ileana N.


Am ajuns la Cheia dupa ce s-a inserat (orele 19:00) si ne-am cazat la Casa Ardeleana.


Dupa repartizarea pe camere, am coborat sa luam masa. Zumzetul micilor cercetasi si aspiranti a crescut in intensitate la sosirea mancarii. Nimeni nu a inceput insa sa manance inainte de urarea Pofta, pofta…, adresata de Bogdan, comandantul taberei, la care s-a raspuns in cor cu Bunaaaaa!.


Am iesit afara, unde a urmat o scurta ceremonie de deschidere a Scolii de Iarna. O parte dintre cercetasii Grupului de Initiativa "Alexandru Daia" participasera si la alte tabere (Cornu – septembrie si Caprioara – noiembrie). Toti au inteles ca aceasta iesire este mai mult decat o tabara. Este o scoala de iarna in aer liber, in care vom invata lucruri, ne vom verifica cunostiintele si vom face evaluari.

Micilor cercetasi li s-a explicat ca sunt situatii neprevazute (ex: incendiu, viitura etc.) in care tabara (cabana/pensiunea sau corturile) trebuie evacuata. Aceste situatii pot sa intervina si pe timp de noapte.
Se anunta cercetasilor ca va urma un exercitiu, in care evacuarea se va face cu echiparea rapida cu haine si incaltaminte de exterior + lanterna si vesta reflectorizanta.
Dupa ce se intorc in camera, cu lumina stinsa se da alarma.


Puii de lup ies in fata pensiunii echipati corect si pornesc intr-o deplasare de 30 minute. 


Invata sa pastreze formatia (coloana) compacta si ca cel din fata sa aleaga traseul cel mai bun.
Se sting lanternele, este intuneric total. Ascultam si identificam zgomotele: un rau, masini pe o sosea ceva mai departe, voci slabe.


Observam imprena Carul Mare si Carul Mic si le spunem puilor de lup ca mai tarziu, cand vor fi mai mari, vor invata sa se orienteze noaptea, dupa stele si constelatii.
La ora 22:15 suntem inapoi in pensiune si dupa 15 minute se da stingerea.

vineri, 30 ianuarie 2015

Cercetasii Traditionali s-au afiliat international


miercuri, 28 ianuarie 2015

Asociatii cercetasesti traditionale: Baden-Powell Scouts' Association

Scurta istorie

In anul 1910, in Marea Britanie, la 2 ani dupa publicarea lucrarii „Scouting for Boys” apare The Boy Scouts Association, care pana in 1967 a urmarit indeaproape programul stabilit de lordul Robert Baden-Powell.

In anul 1966, in cadrul The Boy Scouts Association se publica un document (The Chief Scouts' Advance Party Report) care doreste modernizarea asociatiei din mai multe puncte de vedere, printre care: schimbarea numelui in The Scout Association, redenumirea si restructurarea grupelor de varsta, modificarea partiala a legii, promisiunii si uniformei, introducerea unei noi scheme de antrenament si progres etc.

In anul 1969 cei care nu au fost de acord cu aceste modificari au format un grup de presiune (The Scout Action Group) si au cerut ca cercetasii care doresc sa pastreze o abordare traditionala sa aiba dreptul sa o faca. Drept urmare, in 1970 si-au publicat viziunile asupra cercetasiei intr-un document (A Boy Scout Black Paper)      

The Scout Association refuza sa ia in considerare discutarea documentului si ca rezultat intreaga organizatie s-a scindat in 2 grupuri in septembrie 1970: The Scout Association si Baden-Powell Scouts’ Association, cea din urma continuand sa functioneze pe metoda cercetaseasca traditionala (sprijinita moral de lady Baden-Powell, care le-a dat permisiunea de a folosi numele fondatorului cercetasiei).

In 1979, din pricina unor neintelegeri interne, Baden-Powell Scouts’ Association s-a fragmentat la randul ei in 2 asociatii separate, ambele cerand sa pastreze numele. Cele 2 organizatii si-au reglat diferendele si s-au reunit 11 ani mai tarziu, in 1990.

In anul 1994, in cadrul B-PSA activau aproximativ 70 de grupuri. 

In 1996, Lawrie Dring, lider cercetas si presedinte al Baden Powell Scouts’ Association, infiinteaza World Federation of Independent Scouts (WFIS).

Viziune si misiune

Baden-Powell Scouts’ Association este o organizatie neguvernamentala bazata pe voluntariat, ce promoveaza educatia non-formala pentru tineret.

Viziunea lor cercetaseasca este  una traditionala, ce respecta indeaproape programul stabilit de Robert Baden-Powell in lucrarea „Scouting for Boys” din 1908. 
In opinia B-PSA, esenta miscarii cercetasesti consta in aventura si in activitatile desfasurate in natura, care imprumuta metode si abilitati din experienta exploratorilor, locuitorilor padurii si a celor de la tara.

B-PSA este independenta, apolitica si nemilitara, iar programul sau este valabil pentru oricine, indiferent de varsta, religie, sex sau orientare sexuala. 
Misiunea asociatiei este de a favoriza o dezvoltare frumoasa si sanatoasa a tinerilor, in calitate de viitori cetateni ai secolului XXI si sa-i invete sa-si utilizeze priceperea si eficienta in folosul societatii.


surse: