sâmbătă, 4 martie 2017

ACT-RO a devenit membru cu drepturi depline in cercetasia traditionala mondiala

Cu ocazia intrunirii Adunarii Generale a World Federation of Independent Scouts - WFIS (Europe Region), desfasurata la Barcelona in zilele de 28-29 ianuarie 2017, Asociatia Cercetasilor Traditionali (ACT-RO) a fost admisa ca membru cu drepturi depline.


"Hotararea AG WFIS incununeaza aprecierea evolutiei noastre constante din ultimii 2 ani pe directia cercetasiei traditionale. Activitatile desfasurate local au fost impulsionate si cu sprijinul instructorilor WFIS prin participarea liderilor nostri la trainingul Wood Beads / Badge desfasurat in Romania, o premiera pentru cercetasia noastra. 
In perioada urmatoare dorim sa ne consolidam prezenta prin proiecte de calitate, care sa sustina pozitionarea noastra pe zona de educatie prin aventura.
La nivel international vom dezvolta cooperarea cu alte asociatii cercetasesti prin participarea la programe si evenimente in cadrul federatiei unde suntem afiliati." - Sorin David, presedinte ACT-RO

"Afilierea noastra la WFIS a fost unul din obiectivele strategice de la care am pornit constructia ACT-RO. Am dorit sa avem o pozitionare bine definita, local si international.
Prin programele noastre oferim copiilor si tinerilor emotia aventurilor in aer liber si natura, intr-o formula calitativa de educatie non-formala, bazata pe metoda cercetaseasca traditionala.
Ca valori si principii ne consideram continuatorii cercetasiei noastre din anii 1914-1937." - Alin Dimancescu, vicepresedinte ACT-RO

"Suntem foarte mandri sa avem o Asociatie Traditionala cu radacini in primele inceputuri ale Cercetasiei din Romania si suntem foarte fericiti ca am intalnit noi prieteni si cercetasi din aceasta tara." -  Klaus Tegeder, presedinte WFIS

miercuri, 22 februarie 2017

Ziua Mondiala a Cercetasiei - 22 Februarie

La multi ani, dragi cercetasi! 

Aceasta zi speciala de 22 Februarie este legata anul acesta de a 160-a aniversare a zilei de nastere a celui care a fondat cercetasia - Robert Stephenson Smyth Baden-Powell, Lord of Gilwell (1857-1941).


O sarbatorim astazi si pe Olave St. Clair Baden-Powell (1889-1977), fosta sefa a ghidelor si cercetaselor, cea care i-a fost alaturi lui B-P si cea care a girat cu numele infiintarea Baden-Powell Scouts' Association (1970). 

In paginile site-ului nostru veti gasi raspunsuri la ce inseamna cercetasia ca miscare, cum s-a dezvoltat ea la nivel mondial si in Romania.

Ca cercetasi traditionali ne bucuram si romaneste de aceasta sarbatoare.

joi, 5 ianuarie 2017

Un iaht in voia sortii

(sceneta jucata la Serbarea de Craciun, Colegiul National "Gheorghe Sincai" - Bucuresti, 17 decembrie 2016
adaptare dupa Jules Verne, “Doi ani de vacanta”, capitolul I)

Pe vas - contur trasat cu o franghie groasa - cercetasii stau pe 3 randuri; la mijloc, in picioare, sunt cei de pe punte; pe randurile laterale, ghemuiti, sunt copiii din cala iahtului.


Povestitor / Andrei:
In noaptea de 9 martie 1860 norii se lasasera atat de jos peste mare, incat abia de mai vedeai la cativa pasi. Pe marea agitata gonea un iaht. Numele vasului era Sloughi.
Pe punte erau 4 baieti, unul de 14 ani, alti doi de 13 si ajutorul de marinar - musul - de 12 ani. Toti in jurul timonei, se straduiau din rasputeri sa tina piept furiei valurilor care amenintau sa culce iahtul pe o parte.

Briant / Arina:
- Esti cumva ranit, Moko?
Moko / Stefi:
- Nu sunt! Numai de-am putea tine vasul in echilibru, sa poata taia valurile, ca altfel ne scufundam.