sâmbătă, 7 noiembrie 2026

O tura la Cornu

Pe urmele transhumanței și ale crucilor de piatră (Breaza – Cornu – Lăcșoare – Piscul lui Iordan)
Jurnal de tura (Flavian Grădeanu, Cornu – ghidul cercetașilor) 

1. Punct de plecare: Halta Breaza
Traversam podul peste râul Prahova și pasarela peste DN1. Lăsam în urmă Valea Prahovei și urcam pe strada Mihai Viteazul. Trecem pe lângă biserica monument istoric „Înălțarea Domnului” din Cornu de Sus si pe lângă Conacul Cornu, o construcție recentă, care păstrează vechiul stil arhitectural specific secolului al XIX-lea.
Facem stânga pe strada Sondei, continuăm pe strada Valea Oprii, de unde începe urcușul către Crucea de fier de pe platoul Lăcșoare.

2. Cărare prin codru și popas la crucea veche de veacuri
Odată ajunși la crucea de fier, ieșim de pe asfalt și intrăm în pădure. Mergem 1.5 km pe Fața-Radului, respirând adânc aerul de deal și bucurându-ne de spectacolul de culori. După o bună bucată de urcuș poteca ne scoate tocmai în drumul oilor.
Acolo, în fața unei vechi cruci de piatră cioplită de către meșterii locului acum mai bine de o sută de ani și martoră tăcută a vechilor pași care au bătut aceste pământuri, facem primul scurt popas de regrupare.

3. Pe creasta istoriei: Piscul lui Iordan
Pornim din nou la drum pe vechiul drum al transhumanței, lăsând în stânga Dealul Sinoiu, până cucerim vârful Piscul lui Iordan (cunoscut de localnici și ca Piscul Dobrii).
Din acest punct de belvedere, lumea se așterne ca o hartă vie la picioarele noastre:
-pe malul stâng al Prahovei, în depărtare, se profilează semeț Masivul Baiului
-pe malul drept, față în față, se înalță Masivul Bucegi și mai apoi Masivul Leaota
-în plan apropiat, orașele Breaza și Comarnic par niște așezări de joacă sculptate în vale.
Acesta este drumul străvechi pe care odinioară turmele de oi din Transilvania – în special din zona Sibiului – coborâseră spre stufărișurile din Câmpie și Delta Dunării, sau pe care turmele de la deal urcau vara spre pășunatul alpin, pentru a se întoarce la începutul toamnei la vechile stâne unde ciobanii reaprindeau focul în vetre pentru a face brânză

4. Popasul haiducului și coborârea spre casă
Gustăm doar o frântură din acest drum istoric. După aproximativ 1.5 km, părăsim creasta și coborâm la cabana “Refugiul Haiducului”, unde rucsacii se ușureaza de merinde, iar gustarea de prânz, împărțită frățește, prinde cel mai bun gust din lume.
În timp ce ne îndreptam spre cabană, privirile ne sunt furate în dreapta de:
-pădurea Măgura și vârful Măgura;
-o frântură din comuna Brebu, cu biserica satului și biserica domnească din vremea voievodului Matei Basarab
- o priveliște largă asupra comunei Șotrile.
Cu bateriile încărcate și cu sacul plin de amintiri, am coborâm spre benzinăria OMV de la Nistorești, de unde în coloană, cu stegulețe roșii de semnalizare, pornim in marș pe DN1, înapoi spre Halta Breaza.

Gata Oricând pentru Educație prin Aventură!

Flavian și echipa ACT-RO

duminică, 18 octombrie 2026

duminică, 11 octombrie 2026

Deschidere an cercetasesc 2026-2027

Duminica 11 octombrie, a avut loc deschiderea anului cercetasesc 2026-2027. Evenimentul a avut loc la Padurea Baneasa, intr-un cadru natural specific activitatilor pe care le desfasuram.




Au participat cercetasi de la unitatile din Bucuresti, dar si multi copii / tineri care doresc sa ni se alature, insotiti de parinti.
Ajunsi in padure am format un careu. Dupa intonarea imnului ne-am prezentat celor nou veniti (echipa,  cui ne adresam, activitati, mod de organizare) si am raspuns intrebarilor.
Mai multi parinti si-au dorit sa se alature echipei de voluntari adulti. 

duminică, 6 septembrie 2026

Inscrieri cercetasi (2026 - 2027)


Vino alaturi de noi pentru un parcurs de Educatie prin Aventura®, intr-un cadru organizat si sigur!


Activitatile se desfasoara pe toata perioada anului: iesiri in aer liber (paduri, parcuri), excursii de 1 zi, mini-tabere de wekend, tabere de vara / iarna.
Cercetasii urmeaza un sistem de progres individual si in echipa / patrula, adaptat grupei de varsta din care fac parte (scoala primara, gimnaziu, liceu), sub indrumarea liderilor voluntari adulti.
👉 inscrieri cercetasi (Bucuresti si Ilfov)

Suntem deschisi pentru a ne completa echipa de lideri voluntari adulti cu persoane entuziaste, responsabile si cu aptitudini pentru activitati in aer liber.
👉 inscrieri lideri


Gata Oricand!

echipa ACT-RO

urmariti-ne pe Facebook si YouTube!

miercuri, 29 iulie 2026

Scoala de Vara 2026 - Brezoi

  •  5 zile de Educație prin Aventură® intr-un cadru organizat 
  •  dezvoltare personala:
    • deprinderi practice
    • cunostinte noi
    • initiativa si spirit de echipa
  • amintiri si prietenii pentru o viata

selectie activitati:
se actualizeaza...



din editiile anteroare:

sâmbătă, 27 iunie 2026

Cupa Prieteniei

 editia a II-a, 27.06.2026

O zi plina de aventura si camaraderie, la care au participat patrule de cercetasi din Bucuresti si Rm. Valcea pentru a impartasi spiritul de prietenie si pasiunea pentru natura.


Activitatea, desfasurata intr-un format SCOUTLON®,  a fost o ocazie in care cercetasii si-au testat abilitatiile, au experimentat jocuri in echipa si au descoperit bucuria de a fi impreuna, departe de agitatia cotidiana.