miercuri, 25 octombrie 2023

O tura la Sura Haiducilor

Cercetaşii Unitatii "General Dragalina" au urcat într-o drumetie de 5 ore la Sura Haiducilor din Baia de Fier, jud. Gorj. 
Puii de lup au intrat in cadrul simbolic al Cartii Junglei. Adunati la Stanca Sfatului in jurul lui Akela,


au pornit catre barlogul haitei, unde Mowgli a adus floarea rosie (focul din satul oamenilor).

luni, 23 octombrie 2023

Activitate la Moara Vlasiei

Duminica, 22 octombrie a avut loc o activitate organizata de Unitatea "Cercetasii Vlasiei".
"Prima adunare generală de după deschiderea anului cercetășesc a însemnat intrarea ”în pâine” a ”bobocilor”, o serie de ateliere pe subunități, cu sprijinul călăuzelor (liceenilor), jocuri cercetășești și ședință de organizare cu părinții. Urmează excursia de o zi...Gata oricând !"
Marcel Barbatei - coordonatorul unitatii


Ziua Armatei in Scoli

Pe 20 oct. 2023, in cadrul programului anual ,,Ziua Armatei in scoli", Cercetasii Traditionali valceni din Grupul de Initiativa "Constantin Brancoveanu" au participat la un eveniment promovat si sustinut de Centrul Militar Judetean.



Gazda a fost Colegiul National de Informatica "Matei Basarab" din Ramnicu Valcea, în spatiul caruia au fost prezentate echipamente militare de lupta, de logistica si caini special antrenati din canisa MAPN.
Cercetasii au participat la toate activitatile, care s-au terminat cu prezentarea celor cinci Colegii Militare Nationale.


duminică, 22 octombrie 2023

Concursul Handicraft (pregatire pentru participare)

Sambata, 21 oct. 2023, cercetasi de la unitatile din Bucuresti s-au intalnit la foisoarele din Parcul Lumea Copiilor (Vacaresti).

Activitatea a fost planificata pentru a initia cercetasii in realizarea unor obiecte din lemn, piele si metal. Am beneficiat de participarea recenta a lui Edi - lider coordonator la grupa de varsta pui de lup - la Workshop-ul WFIS din Cehia (Orlovy), unde au fost prezentate ateliere pe aceasta tema.

Lui Edi i s-au alaturat Simion, Dana, Mihai si Corina.
Obiectele realizate de cercetasi - liderii doar indrumand-i in realizarea acestora - vor putea fi inscrise ulterior, dupa eventuale completari / retusuri la concursul Handicraft, la care suntem invitati ca membri ai The World Federation of Independent Scouts (WFIS).

Cercetasii au trecut la lucru. In foisorul galben - puii de lup:

sâmbătă, 21 octombrie 2023

Drumul Manastirilor

Pe 7 octombrie 2023 a avut loc prima etapa din acest an din Drumul Manastirilor. Evenimentul a insemnat si deschiderea anului cercetasesc 2023-2024 pentru cercetasii traditionali din Ramnicu Valcea. Au participat patrule de cercetasi de la unitatile din Bucuresti si Moara Vlasiei (Ilfov).


"Avand sprijinul Arhiepiscopiei Ramnicului, proiectul isi propune sa refaca simbolic un drum pe care calugarii il faceau acum mai bine de 300 de ani intre asezamintele monahale de pe Valea Oltului, pe trasee nemarcate, pentru a comunica.
Drumul Manastirilor este un traseu spiritual, de marturisire a credintei, un prilej de a ne cunoaste locurile incarcate de istorie"
prof. Claudiu Schiteanu, initiator si organizator, liderul Grupului de Initiativa "Constantin Brancoveanu" din Ramnicu Valcea


Prima etapa din acest an a inceput la Manastirea Turnu, ctitorita de pustnicii Daniil și Misail. Parintele Simion si Pr. Vasile Chima, consilier cultural Arhiepiscopia Ramnicului au sfintit drapelele asociatiei si au oficiat o slujba  pentru a binecuvanta pelerinajul la manastirile valcene.


Părintele Staret Misail ne -a oferit pranzul la trapeza manastirii.


Am plecat mai departe
 

joi, 19 octombrie 2023

Inaugurare monument Ecaterina Teodoroiu

actualizare 06.11.2023

Cercetasi de la unitatile din Bucuresti au dorit sa fie primii care aduc un omagiu eroinei noastre la monumentul inaugurat in data de 18.10.2023. Atunci am fost prezenti cu un grup de lideri, astazi am venit si cu copii, carora sa le spunem o lectie de istorie depre eroi si simboluri nationale, despre dragoste de tara si sacrificiu, despre mandria de a fi cercetasi.
Din partea ACT-RO s-a depus o coroana de flori, S-a pastrat un moment de reculegere pentru cercetasii eroi si pentru eroii armatei romane, cazuti la datorie.

Gata Oricand!

echipa ACT-RO



----------------------------------

Miercuri, 18.10.2023, la invitatia Directiei Generale de Arhitectura Peisagistica si Monumente de For Public - Monument For, un grup de lideri de la unitatile din Bucuresti a participat la festivitatea de inaugurare a unei statui realizate in memoria Eroinei de la Jiu – Ecaterina Teodoroiu.




Monumentul, creatie a sculptorului gorjean Valentin Duicu, se afla la intersecția Caii 13 Septembrie cu Șoseaua Panduri, fiind realizat si amplasat la inițiativa Asociatiei Nationale a Cadrelor Militare Femei in Rezerva si în Retragere "Sublocotenent Ecaterina Teodoroiu", de catre Primaria Municipiului Bucuresti.

Inainte de a fi prima femeie ofițer combatant din Armata Romana, Ecaterina Teodoroiu a activat ca cercetasa sanitara, implicarea ei in celebra batalie de la Podul Jiului aducandu-i renumele de Eroina de la Jiu.

marți, 17 octombrie 2023

Inceputuri

Acum 10 ani, cinci membri fondatori au pus bazele ACT-RO intr-un proces care a cuprins: stabilrea obiectivelor, pozitionare si identitate, echipa, statut, demersuri legale de infiintare, calendar activitati.
Pe trei dintre ei ii regasim astazi in structura asociatiei (Dan DimancescuAlin Dimancescu, Viorel Dobritoiu).

La propunerea comitetului de organizare, am obtinut acordul entuziast al acad. Dan Berindei (descendentul primului presedinte al cercetasilor in anul 1914) pentru a ne fi presedinte de onoare.

A urmat un pas firesc, acela de a ne alinia la cercetasia traditionala internationala, unde am identificat povestea infiintarii asociatiei Baden-Powell Scouts' Association si existenta World Federation of Indeoendent Scouts (WFIS). Primul demers (17.10.2014) il gasiti mai jos.

Lansarea oficiala era prevazuta pentru primavara anului urmator (mai 2014).

Pentru anul 2024 pregatim evenimente care sa marcheze  10 ani de ACT-RO (in avanpremiera - ecusonul aniversar).



Gata Oricand!

echipa ACT-RO

--------------

Date: Thu, 17 Oct 2013 09:50:08 -0700
From: alindimancescu@yahoo.com
Subject: contact from Romania
To: [wfis-europe.org]

Dear Mrs. [Vice-president],

I am honored to write you. I represent a group of senior scout leaders from Romania. This year we officially celebrate 100 years from the beginning of scouting in our country.

"Romanian Scouts" Association was established in 1914, founding member of WOSM in 1922 and banned in 1937. After a pause caused by historical circumstances (pre-war context, WW2, Communism), our scouting restarted in 1990 from two directions, first being represented by an organization founded by former scouts (active up to 1937), also called traditional scouts.

The National Organization of the Romanian Scouts (the second initiative that started in 1990) took advantage of its privileged position (full membership recognition by WOSM in 1993), and gradually absorbed the traditional scouts organization (1997-2000).

Our initiative group identified a set of issues:
-lack of tradition in today scouting (principles and practice)
-“modernist" trend in today scouting

In this respect we have a plan to start up a new association, in line with the principles and practices of the traditional scouting, but contemporary oriented. Some of our leaders activated on key positions in the former traditional association (1990-2000).

We discovered the BP-Scout Association story and we were excited. Going further we were encouraged by the presence of the World Federation of Independent Scouts.

Specifically speaking, we would like to share with you our key planned dates: legal establishment on March 2014 and official launch for May 2014.

Even at this preliminary stage, we express our intention to join WFIS, given that our construction is long-term based and we would like to anticipate next steps.

At this point we would like to ask you
-what do you think about our affiliation intention?
-are there any specific conditions besides the one related to “not be a member of another world organization”?
-the “prospective member” refers to an candidate status?
-what other info (WFIS related) do you think would help us at this moment?

Thank you and waiting for your answer,

Alin Dimancescu

Diplomat Engineer, 18 years background in advertising and communication.
Nephew of Dimancescu brothers (Dimitrie and Ioan), founders (being high school students) of the first Romanian boy-scouts patrol in the summer of 1913. In the ‘30s my grandfather (I.D.) was the commander of Bucharest Scouts Legion. 

Over the last years I promoted our local scouting history (through archive info, projects, partnerships) as a traditional landmark of the today scouting. In the spring of this year I was co-organizer of the National Exhibition "100 years of Romanian Scouting", hosted by the National Military Museum “King Ferdinand I” in Bucharest.

http://cercetasia.blogspot.ro/
http://jurnaldecercetas.blogspot.ro/
http://povesteaunuicercetas.blogspot.ro/

--------------

Procesul de afiliere a fost gestionat impreuna cu colega noastra, Diana Habuc, si a avut ca rezultat acceptarea noastra ca menbru aspirant in anul 2015 si ca membru cu drepturi depline in anul 2017.

duminică, 8 octombrie 2023

Vizita la Muzeul Satului

Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" a primit vizita cercetasilor traditionali. Organizati pe patrule, cercetasii au pornit intr-un tur ghidat.

Am aflat ca muzeul s-a infiintat in anul 1936, sub patronajul regelui Carol al II-lea, pentru a pune in valoare importanța satului în cultura Romaniei.
Pe aleile muzeului am facut o calatorie in toate regiunile tarii, dar si in timp.

joi, 5 octombrie 2023

O tura la Sfinxul Lainicilor

Liderii Unitatii "General Dragalina" (Targu Jiu) au organizat o tura pe traseul Sfinxul Lainicilor - o arie naturală projejata, aflată în trecătoarea Lainici, între grupa muntoasă Retezat-Godeanu și Munții Parâng.
Pe acest teritoriu se află o formațiune geologică (stâncă) de forma unui sfinx.
In baza protocolului semnat cu administratia Parcului National "Defileul Jiului", cercetasii au fost însoțiți de un ranger care a ghidat grupul. A fost aratat modul de acordare a primului ajutor în caz de mușcături de șarpe, iar pe traseu au fost prezentate și camerele de supraveghere fauna.




duminică, 1 octombrie 2023

Deschidere an cercetasesc 2023-2024

Evenimentul de Deschidere al Anului Cercetasesc 2023-2024 a avut loc duminica, 01.10.2023, la Fundulea (terenul de fotbal Gostilele).
Multumim pentru accesul la locatie autoritatilor locale si Ocolului Silvic!


Cu acest prilej s-a lansat Grupului de Initiativa "General Virgil Badulescu" (Fundulea, Calarasi) in prezenta cercetasilor de la unitatile din Bucuresti (organizatori) si Moara Vlasiei. Grupul va fi coordonat de catre colega noastra, dr. Corina Chiran.
(vezi aici cine a fost generalul Virgil Badulescu).