Dupa
Campul ACT-RO de la Simon - Bran (prima iesire in teren a cercetasilor traditionali) a venit randul celui mai important eveniment de sezon: Scoala de Vara.
Ziua 1, 13 august
Pe 13 august, orele 6:30 am plecat din Bucuresti cu trenul (grup condus de Viorel Dobritoiu, comandantul Unitatii “Fratii Dimancescu”). Plus o coloana de 3 masini, responsabile de logistica si comunicatii.
Ne-am regrupat la orele 13:00 in Drobeta Turnu Severin. Am profitat de scurta escala tehnica (aprovizionare cu materiale si mancare) pentru a vizita vestigiile
Podului lui Traian. Ne-am orientat pe harta si am facut o scurta incursiune in istoria antica.
Probabil ca a fost cea mai calduroasa zi a acestei veri. Ne-am fi dorit sa fim intr-un frigider. In curand, dorinta noastra avea sa fie indeplinita…
Am plecat mai departe cu un autobuz inchiriat de la autogara din oras. Dupa primele serpentine spre Ciresu, motorul a inceput sa scoata fum… Ne-am imbarcat intr-un alt autobuz al unei mici companii locale si intr-un final am ajuns la destinatie: satul Jupanesti.
Terenul ne-a fost pus la dispozitie de domnul Ionut Staicu, fiul regretatului speolog amator - Dorel Staicu, un entuziast localnic care a contribuit activ si la explorarea Pesterii Topolnita.
La umbra unei livezi de meri si strajuiti de ruinele unei case ne-am instalat tabara.
Langa platoul de campare ne-am amenajat doua vetre de foc si zona de servire a mesei (banci si mese), unde am inceput sa ne preparam si prima cina gatita (calauzele si-au ales in avans meniul, pe care l-au si gatit fara ajutor).
Apa urma sa fie adusa din sat (cea potabila de la o fantana cu lant si cea pentru spalat de la raul care strabate islazul). Lemnele de foc au fost luate de cercetasi dintr-o padure de langa sat.
La invitatia domnului
Cristian Lascu (cercetator speolog, redactor sef National Geographic Romania), gazda si profesorul nostru, un grup de cercetasi si lideri au vizitat Casa Liliecilor – baza
Grupului de Explorari Subacvatice si speologice (GESS).
Cabana a pastrat arhitectura traditionala - ziduri construite din pietre de calcar si curte interioara protejata pe 4 laturi. In spatiul grajdului (integrat in perimetrul construit) s-a amenajat o sala de intalniri care poate fi considerata si un mic muzeu, cu harti ale pesterilor din zona, exponate si fotografii.
Gazda noastra ne-a impartasit si informatii istorice, dar si legende ale locurilor, legate de comori dacice.
album ziua 1
Ziua 2, 14 august
Imediat dupa inviorare si micul dejun, ne-am reunit pe platou. La ora 09:30 domnul Cristian Lascu a sosit in tabara si ne-a tinut un mic curs teoretic de introducere in speologie. Unde suntem, tipuri de roci, care este definitia unei pesteri, cum se formeaza, cum trebuie sa fim pregatiti in explorari, informatii despre pesterile din Romania si istoricul explorarii lor.
Organizatorii au anuntat deschiderea oficiala a Scolii de Vara, la care au participat patrule de cercetasi din toate ramurile de varsta: pui de lup, cutezatori si calauze si au anuntat un set de masuri administrative.
Situata la mica distanta de sat (30 minute), pestera pe care o vizitam astazi se anunta de pe poteca printr-un curent de aer rece.
La intrare ne-am echipat cu castile de protectie prevazute cu lanterne frontale, incaltaminte potrivita si haine mai groase. Am intrat printr-un pasaj ingust, tarandu-ne pe burta cativa metri.
Am explorat pestera pe o distanta relativ mare, a existat o diferenta apreciabila de nivel si ne-am simtit impliniti de efortul depus in aceasta prima incursiune subterana, in care cei mari i-au ajutat din plin pe cei mici.
Seara ne-am facut programul pentru a doua zi si ne-am pregatit echipamentul. Am imprumutat niste banane (termen folosit pentru un rucsac robust si impermeabil, folosit in explorarile speologice) pentru transportul barcilor.
Ziua 3, 15 august
La 4 km de tabara noastra porneste un traseu de padure catre Gaura lui Ciocardie, iesirea din activul Pesterii Topolnita (a doua ca marime din tara). Am fost avertizati sa fim atenti pe unde calcam, sa mergem in sir indian si sa evitam sa punem mainile pe stanci sau pietre. Urma sa strabatem teritoriul unuia dintre cele mai periculoase animale de la noi – vipera cu corn.
Am ajuns cu bine in valea raului Topolnita. Pe o poteca ingusta am avansat pana la un spatiu deschis, acoperit cu pietris. Aici urma sa fie “debarcaderul” nostru. Ne-am organizat rapid si pe prelatele intinse am inceput sa ne umflam barcile gonflabile carate pana aici de calauzele noastre. Emotia incepea sa se faca simtita. Fiecare vroia sa participe, sa ajute la pregatiri. Cercetasii si liderii lor se echipau cu febrilitate.
Prima tura a pornit in frunte cu domnul Cristian Lascu, secondat de Ionut Trifu (localnic cu experienta de salvamontist si in explorari subterane), imbracat in costum de neopren.
Barcile au plecat pe un traseu care strabate un defileu. Pe nesimtite, ocupati cu vaslitul in amonte, am patruns in pestera. Curentul a crescut ca forta. Cei aflati la vasle au trebuit sa se intrebuinteze serios.
Aerul era umed si rece. Pe plafonul inalt am zarit un trunchi de brad, suspendat la aproximativ 12 metri inaltime. Era adus de viiturile de primavara, dupa ce strabatuse toata pestera...
Am ajuns pe un prag pe care am tras barcile, curentul fiind foarte puternic. Cizmele de cauciuc si-au dovedit cu prisosinta utilitatea, dar mai departe nu puteam sa avansam decat cu alt echipament si cu mult mai multa experienta in spate.
Ne-am intors, de data asta purtati de curent. La iesirea din pestera am stins toate luminile. Momentul care a urmat a fost memorabil. Am asistat la un rasarit de lumina intr-o catedrala naturala. Treptat negrul si albul au fost inlocuite de nuante si culori. Si de un sentiment de emotie, care nu poate fi descris. In mod reflex fiecare cercetas vroia sa isi prelungeasca traseul si sa ajunga cat mai tarziu la “debarcader”.
In a doua tura de intrare, una din cercetase a fost lovita in casca de o piatra mica, desprinsa de pe peretele lateral al canionului. Concluzia: nu porniti in nici o explorare fara echipament de protectie!
Un grup de cercetasi si lideri au vrut ceva mai mult. La revenirea pe drumul de masina am pornit catre Gura Prosacului, intrarea in pestera. Dupa un traseu usor, dar care traverseaza de cateva ori cursul raului, am ajuns la portile ei. Este cu totul impresionanta, mai inalta decat iesirea, cu un acces protejat fata de cei care nu sunt echipati profesionist.
Relativ aproape este intrarea in galeria Emil Racovita, un traseu fosil al pesterii.
Ziua 4, 16 august
Dimineata, in careul de la inceperea activitatilor am decis sa nu mai plecam catre Pestera Curecea. Pe baza informatiilor legate de nivelul ridicat al apei, exista riscul ca dupa un mars de 10 km sa nu putem intra deloc fara echipament special.
Am continuat cu un nou curs teoretic tinut de profesorul scolii noastre. S-a vorbit despre importanta echipamentului de protectie si despre perceptia diferita a spatiului si timpului in subteran, cu exemple concrete. L-am ascultat pe domnul Cristian Lascu vorbindu-ne despre coloniile de lilieci din pesterile noastre, dar si din lume, subliniindu-ne ca liliecii nu sunt animale de pestera, ci doar folosesc pestera ca adapost. Am auzit istoria Casei Liliecilor (baza GESS), nascuta dintr-un entuziasm profesionist care avea nevoie de o “casa”, initiativa sponsorizata de Ford Romania.
Am aflat informatii despre viata din pesteri, acolo unde lantul trofic este mult mai putin dezvoltat, dar unde factorii externi sunt anihilati. Studiul comparativ al acestor ecosisteme, in antiteza cu cele exterioare l-a ajutat pe Charles Darwin sa isi fundamenteze Teoria Evolutiei.
S-a raspuns la intrebari si s-a anuntat destinatia zilei: Pestera Gramei.
Am pornit la drum in sir indian pe o poteca care strabate fanetile unor sateni. Ne-am echipat si am patruns intr-o pestera relativ mica, dar spectaculoasa ca declinari carstice: stalactite, stalagmite, coloane, draperii, valuri, gururi, piei de leopard, mondmilch etc.
Si ca si cum tot ce invatasem nu era suficient, profesorul nostru ne-a initiat si in fotografia de pestera: sensibilitate, timpi de expunere, diafragma, lumina. Ne-am fotografiat si am incercat si noi sa venim cu sugestii de cadre si lumini.
Seara a avut loc festivitatea de inchidere a Scolii de Vara. S-au acordat diplome tuturor participantilor. S-au depus promisiuni de catre lideri (Andi Sibianu, Sorin David si Alin Dimancescu). Ionut Trifu a primit multumirile tuturor pentru implicare si entuziasm. S-a mentionat sprijinul oferit de Saga Film pentru echipamente si insigne.
Momentul culminant a fost marcat de primirea esarfei, palariei de cercetas si a unei diplome de multumire de catre domnul Cristian Lascu - profesorul acestei editii a Scolii de Vara, membru in Consiliul Consultativ al Asociatie Cercetasilor Traditionali din Romania (ACT-RO).
Seara s-a incheiat cu un foc de tabara, cantece si voie buna.
Ziua 5, 17 august
Desteptarea - in acorduri de chitara - a fost urmata de strangerea corturilor si a echipamentului. In drum spre Bucuresti, domnul Cristian Lascu ne-a vizitat pentru a ne lua ramas bun.
Am curatat terenul si am incarcat gunoaiele (sortate in prealabil) in saci de plastic, pe care aveam sa ii ducem pana la oras.
Adunati in careu am tras niste concluzii despre aceasta prima scoala.
Diana Habuc - presedinta ACT-RO - a multumit cercetasilor participanti si liderilor si a dat semnalul de imbarcare in autobuz.
Cu o intarziere de aproape o ora, grupul de cercetasi si lideri a ajuns in Bucuresti. Obositi, dar cu mai multe cunostiinte si amintiri frumoase, am pornit spre casa, cu gandul la ceea ce am facut si la ce va urma.
Ne revedem la deschiderea anului cercetasesc!
echipa ACT-RO
