Sambata 4 iunie, 2 patrule de cutezatori si 2 grupe de pui de lup au
pornit spre Cheia. De aici autocarul a urcat pana la Muntele Rosu,
punctul de la care a inceput de fapt traseul nostru montan.
Dupa o gustare rapida si completarea rezervelor de apa am organizat un mic
instructaj.
Am fost onorati sa il avem alaturi de noi pe Teo Paraschiveanu -
fotograf, producator tv, instructor outdoor şi ghid. Am aflat ce il motiveaza pe Teo pe munte, ne-a dat sfaturi pretioase legate de echipament si ne-a facut o trecere in
revista a celor mai inalte varfuri din Muntii Ciucas (Vf. Ciucas - 1954 m, Vf, Muntele Rosu, Vf. Gropsoare, Vf. Zaganu).
Cutezatorii au plecat primii in traseu, cu Cezar si Ionut in fata, la
inchidere fiind Teo si Alina. Traseul a intrat in padure, cu o pierdere de
nivel pana la un drum pietruit, pe care am urcat apoi pana la Cabana Ciucas.
Sub presiunea timpului si a norilor s-a plecat dupa o pauza scurta spre varful
Ciucas, pe care cutezatorii l-au cucerit pe un vant puternic si la o
temperatura cu mult mai scazuta decat cea de la plecare.