Pentru noi, cei mari - calauzele, aceasta a fost prima iesire din Bucuresti in aceasta toamna. In august, la Scoala de Vara fusesem initiati in noul cadru simbolic - Ciresarii - intr-un decor cu totul deosebit, folosind barcile in pestera (Topolnita), asemeni personajelor din carte.
Am inteles atunci de ce suntem calauze - ne cautam drumul pe munte, dar si in viata. Si ii ajutam si pe altii, atunci cand au nevoie.
De data asta ii ajutam pe colegii nostri mai mici, cutezatorii Unitatii "Fratii Dimancescu", pe care ii insotim in "operatiunea" lor (vezi Debarcarea cutezatorilor). Urma sa avem insa programul nostru.
Dupa un drum de numai doua ore, am oprit la barajul Paltinu, unde Theo, noua noastra colega, ne-a prezentat cateva informatii despre locul unde ne aflam si despre constructie.
Primul atelier al calauzelor a fost cel al probelor sportive: viteza, rezistenta, flotari, abdomene si geneflexiuni. Cel care a iesit in evidenta dupa aceste probe a fost Andi Simion. Liderul nostru Andi, a fost mai ingaduitor cu fetele, iar eu am reusit sa fac 10 flotari corecte.
In fine, acest capitol s-a terminat cu ceva pierderi de calorii.
A urmat atelierul de pescuit. De prima oara cand ni s-a propus am spus ca este o idee grozava, care ne poate ajuta intr-o situatie de supravietuire.
Am taiat lemnele ce aveau sa ne serveasca pe post undite. Apoi Andi ne-a invatat cum sa legam guta, ce momeala sa folosim si cum sa ne facem o pluta pentru pescuit. Era de asteptat ca nimeni nu prinda vreun peste intr-un loc nu foarte grozav, dar ne-am amuzat pe cinste si, desigur, am ramas cu ceva de la acest atelier.
A urmat un atelier unde am invatat sa facem aprindem un foc tip Dakota - recomandat pentru vreme rea/vant si folosit pentru gatit.
Ziua s-a incheiat cu bine si pot spune ca suntem foarte norocosi sa il avem pe Andi Sibianu ca lider :)
Andreea Gheorghiescu - calauza UFD