dar si de faptul ca evenimentul s-a desfasurat in zilele de 10 si 11 mai, am considerat ca suntem nu numai la locul potrivit, dar si la momentul potrivit.
Adica, cum nu se putea mai aproape de 12 mai, data la care in anul 1914 prima noastra structura cercetaseasca se infiinta sub presedintia generalului adjutant regal Grigore Berindei.
Am participat la deschiderea oficiala a evenimentului gazduit de muzeu si la parada asociatiilor participante.
Debutul nostru oficial a fost marcat de o mica festivitate la care invitat special a fost consulul onorific al Romaniei in SUA, Dan Dimancescu, fiul lui Dimitrie Dimancescu, cel care punea bazele primei formatiuni de cercetasi din Romania, pe 15 octombrie 1913, la Liceul "Gheorghe Lazar" din Bucuresti.
S-a citit si un mesaj din partea acad. Dan Berindei, presedintele nostru de onoare (nepotul generalului Berindei), care la cateva zile ne-a acordat un interviu in biroul sau de la Academia Romana.
Am realizat astfel, ca moment de start, un arc peste timp de 100 de ani, in care doua nume din prim-planul inceputurilor cercetasiei noastre - Berindei si Dimancescu - se implica din nou si sprijina repozitionarea miscarii pe coordonatele ei traditionale.
Festivitatea a cuprins secvente din cel mai vechi film de arhiva avand ca subiect cercetasia noastra, mesajul adresat de catre conducerea World Federation of Independent Scouts (WFIS), precum si prezentarea obiectivelor noii asociatii si a echipei de coordonare.
Pe parcursul celor doua zile de activitati Unitatile "Baden-Powell" si "Fratii Dimancescu" s-au prezentat cu uniformele, insemnele si drapelele noii asociatii.
Atelierele noastre cercetasesti au constituit unele din punctele de referinta ale manifestarii. Tabloul de camp infatisand un catarg cu steagul tricolor si cel al ACT-RO, un cort si o vatra de foc cu ceaun, a fost completat de demonstratii la inaltime - catarat pe coarda - si de probe practice de orientare, noduri si constructii de camp.
Alte momente memorabile ale prezentei noastre interactive cu vizitatorii au fost reprizele de animatie sau jocurile traditionale (trasul franghiei).
L-am avut alaturi de noi si pe unul din seniorii cercetasiei traditionale de dupa 1990 (cdt. Nicu Anusca).
Am cautat sa raspundem intrebarilor micilor vizitatori si ale parintilor. Multi dintre ei nu auzisera foarte multe lucruri despre cercetasie, motiv pentru care i-am invitat sa ne cunoasca mai bine la activitatile noastre din aceasta vara.
Credem ca am facut o buna propaganda cercetasiei in general si a celei de calitate, in particular. Am dorit sa fim la inaltimea momentului istoric de centenar, aproape de copii, tineri si parinti vizitatori.
Multumim Muzeului Militar National "Regele Ferdinand I" pentru invitatie, Asociatiei "Fratii Dimancescu" pentru sustinere, precum si Arhivei Nationale de Filme, Saga Film, Rhythm&Brands, evident, First Advertising si tipografiei Everest.
Ii asteptam alaturi de noi pe toti cei care doresc sa sprijine, sa indrume si sa participe la activitati cercetasesti bazate pe metoda originala a lui Baden-Powell, desfasurate cu precadere in aer liber si natura, intr-o formula calitativa de educatie moderna!
echipa ACT-RO
filmul de la lansare:
mai multe fotografii:
album 1
-> defilarea Cercetasilor Traditionali (ziua I si ziua a II-a)
-> lansarea oficiala a Cercetasilor Traditionali (ACT-RO)
album 2
-> ridicarea drapelului si intonarea imnului
-> un atelier la inaltime (tractiuni, catarat pe coarda, asigurare)
-> constructii de camp
-> noduri si orientare cu viitorii cercetasi
-> un mesaj de pace printre tancuri si avioane (animatie si jocuri)
-> un senior al cercetasiei traditionale, impunand prin prestanta
-> proba de trasul franghiei
-> impreuna cu cercetasii (mai) mici
-> punctul de informare
Asociatia Cercetasilor Traditionali din Romania (ACT-RO) si Asociatia “Fratii Dimancescu” va invita sa participati la sarbatorirea a 100 de ani de la infiintarea primei structuri nationale a cercetasiei, Asociatia "Cercetasii Romaniei” (activa intre anii 1914-1936), cu ocazia “Zilelor Muzeului Militar National”, editia 2014 (10-11 mai, intre orele 10:00-14:00).
Pe 10 mai, orele 10:30, cercetasii traditionali sarbatoresc evenimentul in prezenta a doi invitati speciali, descendenti ai celor mai importante personalitati ale cercetasiei noastre, reuniti intr-un simbolic arc peste timp:
-acad. Dan Berindei, doctor in stiinte istorice, presedinte de onoare al Sectiei de Stiinte Istorice si Arheologie a Academiei Romane, presedinte de onoare al Asociatiei Cercetasilor Traditionali din Romania (ACT-RO), nepotul generalului adjutant regal Grigore Berindei, primul presedinte al vechii asociatii
-dl. Dan Dimancescu, consul onorific al Romaniei in Statele Unite (Boston), fiul lui Dimitrie Dimancescu, cel care in toamna anului 1913 a infiintat prima formatiune de cercetasi din Romania la Liceul “Gheorghe Lazar” din Bucuresti, unde era elev in ultimul an.
Momentul va fi marcat de difuzarea in premiera a unor documentare cercetasesti din fondul Arhivei Nationale de Filme (ANF) si de o prezentare de fotografie document, avand ca tematica infiintarea primei asociatii (1914) si participarea cercetasilor la primul razboi mondial (1916-1918).
Pe parcursul celor doua zile ale manifestarilor, cercetasii traditionali vor desfasura activitati in aer liber, constand in ateliere (noduri si constructii de camp, orientare, montarea unui cort, adaposturi improvizate etc.) si jocuri cercetasesti.
Cercetasia este cea mai puternica forma de educatie nonformala, functionand pe principiile descrise de fondatorul sau - generalul Robert Baden-Powell - in anul 1908. Desfiintata in anul 1937, cercetasia romaneasca a renascut incepand cu anul 1990, prin infiintarea mai multor asociatii de profil.
Nou-infiintata Asociatie a Cercetasilor Traditionali din Romania (ACT-RO) isi propune sa redea copiilor si tinerilor emotia experientelor traite in activitati desfasurate cu precadere in aer liber si natura, intr-o formula de educatie moderna, desfasurata la standardele cele mai inalte.
Cercetasii traditionali pregatesc liderii de maine, intr-un sistem bazat pe o metoda traditionala si orientat pe progres personal si de echipa.
locatie eveniment
Muzeul Militar National “Regele Ferdinand I”
Strada Mircea Vulcanescu nr. 125-127, sector 1, Bucuresti
programul zilei de 10 mai 2014
10:00 - festivitate de deschidere organizata de Muzeul Militar
10:30 - defilare si ceremonii
10:40 -> 14:00 activitati organizate de asociatiile invitate
Moment festiv: 100 de ani de la infiintarea primei asociatii cercetasesti + prezentarea Asociatiei Cercetasilor Traditionali din Romania (ACT-RO) 10:40-12:00 (corpul central, demisol) -primire invitati, socializare -prezentare context aniversar -premiera materiale video si foto de arhiva -alocutiuni invitati speciali -prezentare ACT-RO (misiune, obiective, echipa de coordonare, uniforma si insemne) -intrebari si raspunsuri
+ ateliere si jocuri cercetasesti (zona de exterior)
Avanpremiera la evenimentul de lansare (1) Cadre din cel mai vechi film documentar despre cercetasia noastra: depunere de juramant, Braila, 24 ianuarie 1915 Vizionarea in premiera a filmului - pe 10 mai! (cu permisiunea Arhivei Nationale de Filme - ANF)
Am mers la Comana. Nu doar asa, pur si simplu, fiindca am auzit ca e
frumos... Am mers pentru ca am avut un pretext cercetasesc si am fost
pregatiti si pentru niste ateliere.
Am pornit din fosta Gara Filaret, unde trenurile care plecau pline cu
cercetasi in excursii, tabere si jamboree, nu erau ceva iesit din comun in
anii 1914-1936.
click foto pentru vizualizare albun
Acum cativa ani am fi putut lua trenul din alta gara (Progresul), spre
Giurgiu.. Astazi nu se mai poate. Am luat un autobuz. Intre Bucuresti si Giurgiu nu mai
circula nici un tren.
In urma cu cativa ani de zile, un grup de "patrioti" romani de la balastiera
de pe raul Arges, langa Gradistea, au sapat in albia protejata a raului, la o
distanta sub cea permisa. Pilonii podului inaugurat odata cu prima noastra
cale ferata (1869) s-au deplasat, astfel incat podul s-a prabusit (foto in
2010).
Spre bucuria firmelor de transport cu microbuze si a hotilor de fier
vechi. Vinovatul oficial al anchetei care a urmat: debitul crescut al raului
Arges, cauzat de ploi...
Ne-am oprit la Manastirea Comana,
ctitorita de domnitorul Vlad Tepes, am primit informatii despre importanta
terenului in alegerea amplasamentului initial, istoria asezamantului. De langa
Neajlov, uitandu-ne in sus, spre zidurile manastirii, am vazut o "scara"
spirituala pe care ar trebui sa incercam sa o urcam in viata.
Prima activitate s-a desfasurat in Parcul Tineretului, pe 23 martie 2014, cu membrii Unitatii Fratii Dimancescu" (cdt. Viorel Dobritoiu). Aspecte de la cele mai importante momente, click pe foto pentru vizualizarea albumelor!
Ceremonia acordarii primelor esarfe
Atelier de tamplarie cu Alexandru Sibianu. Obiecte construite: banca, masa, adapost, catarg pentru steag.
Atelier de jocuri cu cei mici, cu Bogdan Codreanu
Atelier de conditie fizica (si cativa supravietuitori)